"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu

joi, 30 iunie 2011

Nisargadatta: Iubirea


 Este atât de minunat să ne iubim propriul Sine! Iubeşte-te pe tine însuti cu înţelepciune, şi atunci vei atinge perfecţiunea. Toţi îşi iubesc corpul, dar puţini sunt cei care îşi iubesc fiinţa reală. Fiinţa ta este cu adevărat iubirea însăşi, iar iubirile tale nenumărate sunt reflectări ale sale 
în funcţie de situaţiile de moment.

Întotdeauna ceea ce iubeşti este de fapt Sinele tău divin, şi orice faci, o faci ca să simţi fericirea. Aceasta este dorinţa imperioasă care te îndeamnă să o cauţi, să o cunoşti şi să te topeşti în ea.  


 Fii autentic, iubeşte-ţi Sinele total şi necondiţionat. Nu te preface ca eşti ceea ce nu eşti; nu refuza să fii ceea ce eşti. Iubirea ta pentru alţii este rezultatul cunoaşterii de Sine, şi nu cauza acestei cunoaşteri. Fără realizarea Sinelui divin, nici o virtute nu este autentică. 

Iubirea nu este selectivă, dorinţa este selectivă. În iubire nu suntem străini.

Atunci când ştii fără nici un dubiu că aceeaşi viaţă curge prin tot ceea ce există, şi că tu eşti acea viaţă, iubeşti totul natural si spontan. Când realizezi profunzimea şi plenitudinea iubirii faţă de Sinele tău divin, atunci ştii că fiecare fiinţă şi întreg universul sunt cuprinse în iubirea ta. Dar când priveşti la orice ca fiind separat de tine, nu îl poţi iubi, deoarece îţi este teamă de el. Separarea este cauza fricii, iar frica adânceşte separarea. Este un cerc vicios. Numai realizarea Sinelui îl poate sparge.

 

Atunci când toate propriile tale identificări false sunt aruncate în urmă, ceea ce rămâne este iubirea atotcuprinzătoare.

Odată stabilit în adevărata conştienţă, descoperi că iubeşti ceea ce vezi, indiferent de natura sa. Aceasta iubire fără opţiuni (care nu alege) reprezintă piatra de încercare a adevăratei treziri spirituale. Dacă nu există, atunci eşti doar interesat, ai anumite motive personale.

În vis, iubeşti pe cineva si nu pe alţii. Trezindu-te, descoperi că eşti iubirea însăşi, îmbrăţişând totul. Iubirea personala, oricât de intensă si autentică, întotdeauna leagă; iubirea în libertate este iubirea pentru tot. Când devii iubirea însăşi, pătrunzi dincolo timp si numere; atunci, iubind pe cineva iubeşti totul, şi iubind totul, iubeşti pe fiecare în parte.

Să mă văd pe mine însumi în toţi ceilalţi, şi pe toţi ceilalţi în mine însumi, acesta mai mult ca sigur înseamnă iubire.



Observ că intr-un fel, schimbând focalizarea atenţiei, devin chiar lucrul sau fiinţa pe care o privesc, şi experimentez atunci conştiinţa ei specifică; devin martorul lăuntric al acelui lucru sau fiinţe. Eu numesc această capacitate, de a pătrunde în alte puncte focar de conştiinţă, iubire; tu o poţi numi cum doreşti. 

Iubirea spune “Sunt totul”. Înţelepciunea spune “Nu sunt nimic”. Între acestea două curge viaţa mea. Din moment ce în oricare punct al timpului şi al spaţiului pot fi simultan subiectul şi obiectul experienţei, eu exprim aceasta spunând ca sunt amândouă, nici una dintre ele şi dincolo de amândouă.

Este suficient să cunosc starea lui “Eu sunt” ca realitate şi ca iubire în acelaşi timp.

Supremul se dăruieşte pe Sine ca realitate în inima tuturor lucrurilor şi fiinţelor care există. A numi această realitate iubire universală este poate cea mai potrivită exprimare a sa în cuvinte. Ca şi iubirea, face totul real, frumos, benefic.

  
Circumstanţele şi condiţiile stăpânesc asupra celui ignorant. Cunoscătorul adevărat al realităţii nu este niciodată supus sau forţat de acestea. A acţiona din dorinţă şi frică este înlănţuire; a acţiona din iubire este libertate.

Nimic nu poate fi făcut fără iubire.

Conştiinţa din tine şi conştiinţa din mine, în aparenţă două, în realitate una, caută unitatea, şi aceasta este iubirea.

Cum poate exista umilinţa atâta timp cât ştii ceva?

I.: Asta trebuie să fie plictisitor pentru tine, să răspunzi la aceleaşi întrebări vechi oriunde te duci.


U.G.: Eu am fost peste tot în lume, întâlnind şi vorbind cu oameni. Oamenii sunt exact la fel în toată lumea.


Întrebările nu variază niciodată. Dar eu nu sunt plictisit niciodată. Cum aş putea fi plictisit? Dacă aş fi fost vreun prost trăgând ceva foloase pentru mine din asta, căutând întrebări noi, mai bune şi diferite, atunci plictisul ar fi fost posibil. Dar eu nu caut nimic, deci plictiseala este imposibilă. Eşti plictisit? Nu ai cum să afli pentru tine însuţi.


I.: Eu sunt plictisit pentru că sunt mediocru, ca toti oamenii. Mediocritatea mea face viaţa să pară atât de goală şi plictisitoare...


U.G.: Este foarte dificil să fii ca celălalt, să fii obişnuit. Mediocritatea necesită multă energie. Dar să fim noi înşine este foarte uşor. Nu trebuie să faci nimic. Nici un efort nu este necesar. Nu trebuie să-ţi pui voinţa. Nu trebuie să faci nimic ca să fii tu insuţi. Dar ca să fii altceva decât ceea ce eşti, trebuie să faci multe lucruri. Plictiseala şi neliniştea pe care le simţi în tine există doar din cauză că tu crezi că trebuie să faci ceva mai interesant, mai plin de sens şi mai valoros decât ceea ce faci deja. Tu crezi că felul în care o duci acum este teribil de plictisitor şi că trebuie să existe ceva mai valoros, mai puternic şi mai entuziasmant de făcut. Şi toate acestea devin parte din cunoaşterea complexă pe care o ai despre tine însuţi.
Cu cât ştii mai multe despre tine însuţi, cu atât devine mai imposibil să fii umil şi sensibil.Cum poate exista umilinţa atâta timp cât ştii ceva?  

sursa:Mintea e un mit-U. G. Krishnamurti

miercuri, 29 iunie 2011

marți, 28 iunie 2011

Emil Cioran despre munca

Emil Cioran:
"Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi insisi. Munca este un blestem.

Iar
omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si inteligibil. Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.

Ea
deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor, intr- un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei.. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara.

De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza..

Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca.

Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi.

Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce,ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea.

Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic.

In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi - nu in sens de egoism, ci de crestere interioara - a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara.

Ideea din spatele citatului este ca munca in exces diminueaza personalitatea umana, cu cat muncesti mai mult, cu atat te transformi mai mult intr-un automat, robot. Ti se diminueaza sau chiar dispare timpul sa-ti pui intrebari, sa gandesti, timpul destinat contemplatiei, artei, amicilor, persoanei iubite, adica exact ceea ce ne defineste ca oameni.

Viata ti se petrece intr-o rutina obositoare (de la a da cu sapa, pana la a aduna cifrele intr-un cabinet de contabil si chiar pana la a preda aceeasi materie, ani de-a randul, elevilor de aceeasi varsta), pe care cand o termini, nu mai poti face altceva decat sa dormi, pt a o putea lua de la cap a doua zi..

Munca in exces dezumanizeaza si de aceea e imperativ sa vedem munca cel mult ca pe un rau necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de cate ori avem ocazia, daca vrem sa ne pastram integritatea fizica si sanatatea mintala.


In consecinta, repet ca cei care umbla dupa placeri scumpe, chiar daca au, uneori, un mic plus de satisfactie dintr-o mancare luata la un restaurant de lux, fata de cea luata la cantina, sunt per total in pierdere, daca au facut nesabuinta sa munceasca pentru a avea banii pt respectiva distractie."

Hipnoza propriului rol

Nu ştiu dacă ceea ce urmează să citeşti este despre cea mai mare sursă de nefericire…
Sunt dispus însă să pun pariu că este una dintre cele mai mari surse de autosabotaj din viaţa majorităţii oamenilor.
Mai simplu şi mai direct spus: cam toate problemele majore cu care se confruntă un om matur în viață îşi au originea în acest loc.
Eu numesc acest “loc” confuzia de rol sau hipnoza rolului. Ce este de fapt aceasta?
.
Uite câteva exemple:
Munceşti până la ore târzii în noapte şi când ajungi acasă rupt de oboseală adormi fără să apuci să schimbi câteva cuvinte cu cei dragi.
Te străduieşti din răsputeri să fii prietenul tuturor şi din cauza asta nu spuiNU când ți se cere ajutorul, ceea ce te face să ratezi termene limită şi atragi dezaprobarea celor din jur.
Te dedici educației copiilor tăi până la punctul în care îți compromiți cariera, viața socială şi îți încalci propriile dorințe şi valori.
Cunoşti pe cineva într-o astfel de situație ?
Eu da !
Ce putem face ?
Hai să explorăm puțin cauzele, după care îți voi propune câteva soluții, urmând ca tu să decizi care e cea mai potrivită pentru tine.
.
Autohipnoza rolului
In orice moment al vieții tale mature te exprimi prin interpretarea unei serii de roluri: parinte, angajat sau antreprenor, soț sau soție, mentor, expert, om de echipa, etc.
Problema este că unul sau două din aceste roluri îți vin “mănuşă” iar altele nu ți se prea potrivesc. Aşa că, începi să petreci tot mai mult timp în rolurile care îți plac şi care ţi se potrivesc şi devii din ce în ce mai bun la ele…
Altfel spus, te manifeşti conform ziselor lui Aristotel: Suntem ceea ce facem în mod repetat, de aceea măiestria nu este un act ci o deprindere.
Rolul pe care îl îmbrățişezi cel mai mult începe să te definească ca om. Tu începi să te percepi pe tine ca ființă prin prisma acelui rol mai mult decât prin oricare altul.
Mi-aduc aminte că în facultate am cunoscut un tip pentru care era atât de important faptul că era student la drept, încât se recomanda când făcea cunoştință cu cineva aşa: Alex, student la drept. La un moment dat, la o petrecere în cadrul căreia a făcut cunoştință cu mai multă lume, ajunsese să uite să mai spună “Alex”. … aşa că am fost martorul uimit al unui tip care dădea mâna cu nişte necunoscuți şi se recomanda “student la drept”…
Atunci mi s-a părut foarte amuzantă situația, dar acum o consider tragi-comică. Dacă ajungi să te autodefineşti prin rolul social pe care îl joci chiar mai mult decât prin propriul tău nume, rişti să nu prea mai ştii cine eşti cu adevărat…
E un soi de autohipnoză a rolului tău, care te scoate din contactul cu tine însuți/însăți.
Asta se traduce printr-o relație foarte proastă cu propria-ți persoană, pentru că în loc să te raportezi la tine ca la acea ființă trăitoare în trupul tău, care are nevoi, valori, inteligență, intuiție, voință şi energie vitală, te raportezi la tine ca la o etichetă socială dictată de şcoală, comunitate sau mass-media.
.
Hipnoza rolului celuilalt
În plus, există o situație de comunicare în care hipnoza rolului poate duce la relații nesănătoase pe termen lung.
Iată un caz concret: Mama şi fiul !
Mama vrea ca fiul ei să se facă doctor iar fiul iubeşte desenul şi vrea să se facă arhitect. Aici avem două roluri: rolul de mamă şi rolul de fiu – ambele roluri foarte puternice.
Sunt ele unicele roluri pe care le joacă cei doi ?
Nu cumva mama mai este pe lângă mamă şi femeie ? Nu cumva mai este şi soție ? Nu este şi gospodină ? Nu este eventual şi femeie de carieră… ?
Copilul, la rândul lui, nu cumva este şi prieten pentru unii din colegii lui ? Nu este şi iubit pentru… iubita lui ? Nu este şi desenator pasionat ? Nu este şi bărbat (chiar dacă în curs de maturizare) ?
Dacă cei doi ar reuşi, cu sau fără ajutor, să iasă din pozițiile fixe din care îşi exercită relația: mamă – fiu, şi ar privi realitatea din toate celelalte roluri, oare ar rămâne la fel de fermi pe poziții ?
Părerea mea este că nu !
Hipnoza pe care o propagă rolul de mamă asupra copilului îl poate face pe acesta să gândească: Nu am de ales… e mama mea şi nu o pot dezamăgi… este important ca un copil să asculte de mama lui…
Hipnoza pe care o propagă rolul de copil asupra mamei o poate face pe aceasta să gândească: Copilul meu e vulnerabil. Trebuie să îl protejez. El trebuie să facă ce îi spun pentru că am trecut prin viață şi ştiu mai bine ca el cum stau lucrurile…
Dar oare chiar aşa să fie ?
Aşa este !
Din perspectiva strictă a rolului de mamă respectiv de copil, aşa pot sta lucrurile !
Şi totuşi… la nivel profund amândoi sunt nemulțumiți…
.
Ce e de făcut ?
Dacă te afli într-o astfel de situație fă o listă cu cele mai importante 5-6 roluri din viața ta şi răspunde la câteva întrebări:
În această situație, cum ar fi bine să acționez din rolul meu de…. ?
Dar din cel de….. ?
Ce alte roluri ar merita să ia parte la decizie ?
Ce îmi spune intuiția ?
Care din rolurile de mai sus mă reprezintă mai mult pe mine ca om şi care sunt mai mult formate prin satisfacerea aşteptărilor celorlalți ?
Cum îmi pot exercita în acest caz mai bine şi alt rol decât cel cu care sunt prins în conflict ?
Răspunzând la aceste întrebări vei căpăta mai multă claritate, iar aceasta este prima condiție pentru ieşirea din blocaj.
O altă modalitate ca să ieşi dintr-un astfel de blocaj este să cauți experiențe prin care percepțiile tale despre roluri se schimbă radical. De exemplu, dacă ai un conflict cu şeful tău, ai putea să cauți modele de rol foarte diferite de cele din zona şef – subaltern. Exemple tipice aici sunt antreprenorii sau liber profesioniştii. Aceştia au moduri de gândire foarte diferite de mentalitatea angajatului sau a managerului clasic pentru că trăiesc în alt tip de lume. În compania lor poți dobândi percepții noi pentru simplul motiv că poți să vezi în acțiune alte roluri şi implicit alte comportamente.
De fapt, presupun că e destul de evident că sfaturile pe care le-ai putea primi de la un manager sau de la un alt subaltern sunt destul de diferite de soluțiile la o astfel de problemă sugerate de un antreprenor sau un freelancer…
.
În concluzie, atunci când simți că te afli într-o situație de blocaj sau eşti în conflict cu cineva, verifică din ce rol ai intrat în acel blocaj sau conflict. Nu cumva există şi alte roluri din viața ta pe care ai putea să le foloseşti drept resurse pentru viitoarele tale alegeri ?
Inlocuieşte personajul şi rolul pe care l-ai identificat cu un alt rol pe care îl ai în acel moment al vieţii tale. O să fii uimit(ă) de cum se schimbă perspectiva şi dinamica alegerii sau opţiunilor pe care le ai. Pentru că, la fel ca într-un film sau într-o piesă de teatru, până la urmă la fel ca şi în viaţă, dacă un personaj se schimbă, dacă îşi schimbă caracterul şi atitudinea, şi celelalte personaje reacţionează în consecinţă.
.
Crezi că acest mecanism va funcţiona şi pe scena vieţii tale?
Eu cred că da !
Dar este dreptul tău să verifici şi să afli cum multiplele tale roluri pot deveni resurse pentru viitoare alegeri.
.
Succes!
Sursa: http://www.andyszekely.ro/hipnoza-rolului/

luni, 27 iunie 2011

Poveste de dragoste cu tine insuti



Te-ai gandit vreodata ca nu te iubesti destul? Sau esti dintre cei care considera ca a-si acorda afectiune este un act imoral, nespiritual, iar singura datorie a cautatorului de adevar este sa-i iubeasca pe ceilalti si sa se neglijeze mereu pe el insusi? Ei bine, daca gandesti asa, s-ar putea sa te inseli.


Exista autori, precum Lise Bourbeau - fondatoarea celei mai renumite scoli de dezvoltare personala din Quebec, a carei filosofie de viata este cunoscuta azi in 22 de tari si tradusa in 9 limbi - care afirma ca bolile sunt semnalul de alarma pe care corpul nostru il trage pentru a ne avertiza ca nu ne iubim suficient. Cu alte cuvinte, aglomeratia din policlinici si spitale poate fi considerata un barometru al iubirii pentru oamenii din societatea actuala. Multi dintre noi visam la sufletul pereche, la relatia care printr-o dragoste totala si neconditionata va umple golul dinauntrul nostru si ne va vindeca toate ranile sufletesti. Si totusi nesocotim intreaga viata pe cineva care este foarte aproape si tanjeste mereu dupa iubirea noastra: ne ignoram pe noi insine.

Violenta interioara atrage violenta din lume
Autotransfigurarea si dobandirea unei juste iubiri de Sine sunt un lucru esential pe calea spirituala si nu tocmai usor de dobandit. In aceasta lume, Dumnezeu ni se reveleaza sub forma exteriorului (lumea obiectiva in care traim) si a interiorului (propriul nostru univers launtric). Pentru majoritatea oamenilor insa ambele ipostaze raman destul de criptice. Lumea exterioara ne insala deseori asteptarile, pare a fi amenintatoare sau de neinteles. Pe de alta parte, universul interior risca sa ne para banal sau insuficient de elevat. Dezamagiti deopotriva de interior si de exterior, ne refugiem uneori intr-o fantasmagorica transcendenta care speram sa fie mai prietenoasa. Si totusi, pentru fiecare din noi, Dumnezeu este cel mai accesibil aici si acum, chiar in noi insine, cei care suntem in aceasta clipa. A nega sau a ignora prezenta Lui in noi este o blasfemie pe care o comitem zilnic, cu nepasare.



De fapt raportarea la interior si la exterior sunt interdependente. Nu putem avea un comportament just fata de exterior atat timp cat mentinem o atitudine distorsionata fata de noi insine. Iubirea pe care ne-o refuzam noua, le-o refuzam in acelasi timp si celorlalti. Ranile pe care ni le provocam printr-o atitudine lipsita de iubire fata de noi insine se vor reflecta si in relatiile cu exteriorul. A refuza sa te iubesti inseamna a nega (fie si inconstient) ca toate fiintele merita iubirea ta - inclusiv tu.


Foarte multe din ranile noastre sufletesti ni le provocam noi insine prin felul nepotrivit in care ne privim. In momentul in care incepem sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum suntem, dispar brusc o mare parte din agresiunile care ne obisnuisem sa credem ca vin din afara. Pentru simplul motiv ca violenta exterioara are nevoie de mintea noastra agresiva pentru a ajunge in interior, altfel singurul ecou pe care ni-l trezeste este compasiunea. Dimpotriva, o minte agresiva la adresa propriei fiinte ne poate rani fara oprelisti, in numeroase moduri: ganduri de neputinta descurajare, sentimente de inferioritate, stari de revolta, frici etc. Pe masura ce ni le permitem mai des, astfel de manifestari inferioare capata forta. Mentinute timp indelungat, ajung chiar sa ne puna in rezonanta permanenta cu anumite planuri demoniace care fac in cele din urma ca aceste idei sa fie intretinute in mod spontan. Astfel, agresiunea noastra fata de noi insine creeaza bresa prin care Universul ne raneste.

Dincolo de sentimentalism
Justa masura in iubirea de sine este aproape la fel de greu de dobandit ca si viziunea Sinelui. Oscilam mereu intre mandrie si disperare. Cand universul nostru individual functioneaza cum ne place, luam asta drept un semn al valorii noastre personale si un motiv de mandrie. Cand nu ne mai ofera suficiente satisfactii consideram ca nu meritam iubirea lui Dumnezeu si ne lasam cuprinsi de tristete. Astfel, val dupa val si abis dupa abis, ne petrecem intreaga viata fara a ne iubi vreodata cu adevarat. Dupa numeroase treceri de la o extrema la alta, pare sa se schiteze o cale de mijloc: autocompatimirea - care nici ea nu are de fapt nimic de a face cu iubirea de Sine, ci dimpotriva provoaca tot atat de multe rani ca si orgoliul sau neincrederea in sine.






Exista multe piedici in calea unei veritabile iubiri de sine. Blocajul cel mai superficial consta in ideea preconceputa ca "nu este necesar (sau moral) sa ma iubesc pe mine insumi". Totusi este doar un pretext pentru teama de a recunoaste ca nu suntem (deocamdata) capabili sa manifestam aceasta iubire. Fie ca e indreptata spre exterior sau catre propria fiinta, dragostea este totdeauna o proba de noblete interioara. Implica curaj, daruire, dilatare a constiintei. La nivel uman, cu exceptia fiintelor cu inalta viata spirituala, rareori iubirea se prezinta in forma sa pura. Nu este aur, ci nisip aurifer. De aceea o relatie de iubire implica totdeauna rabdarea de a alege fir cu fir ceea ce este pur de ceea ce este impur. Reusim sa-i convingem pe ceilalti ca ii iubim, dar este imposibil sa nu sesizam cat de multe lacune are inca aceasta iubire. Asa incat, in ceea ce ne priveste pe noi insine, nu ne mai straduim sa ne amagim ca ne iubim, ci preferam sa argumentam ca nici nu este necesar sa o facem.


Atunci cand cautam sa dezvoltam o justa iubire de Sine, ne plasam cu luciditate intr-un domeniu pe care altfel riscam sa-l parcurgem de fiecare data in stare de betie. De cele mai multe ori traim iubirea relationala colorata sau invadata de numeroase alte sentimente, unele chiar fara legatura cu ea. Totusi, in aspectul sau ultim, iubirea nu este (doar) un sentiment. A explora iubirea de Sine inseamna printre altele a patrunde in acel domeniu misterios in care iubirea exista, dar este lipsita de sentimentalisme. Aceasta este o lectie fundamentala in lipsa careia nu ne putem maturiza cu adevarat din punct de vedere afectiv. Practic, prima poveste de dragoste adevarata este cel mai usor sa o ai cu tine insuti, pentru ca pornesti din punctul in care ajungi cu celalalt abia dupa o relatie de cativa ani, cand reusesti sa spulberi multe din iluziile perfectiunii de la inceput. Si cu toate ca probabil ti-ai spulberat de mult iluzia propriei perfectiuni. .. de tine nu te poti desparti! Va trebui sa mergi impreuna cu tine pana la capat.


Dincolo de orice sentimentalisme, iubirea este o cautare sincera si continua a binelui, armoniei, frumusetii - pentru tine si pentru cei pe care ii iubesti. Daca aceasta cautare nu exista sau este sufocata de multe tensiuni, confuzii, aviditate, inseamna ca trebuie sa cerni cu mai multa atentie nisipul aurifer al universului tau interior. Iubirea inseamna rabdare, toleranta, transparenta. .. Este incantator sa inveti toate acestea in interactiunea cu ceilalti, dar daca relatiile pe care le-ai avut pana acum nu ti-au oferit o asemenea ocazie, nimic nu te impiedica sa incepi chiar acum raportandu-te la tine insuti.


Cat de mult Te iubesti cu adevarat?


Primul pas ar fi sa-ti dai seama cat de mult te iubesti cu adevarat. Pentru asta ar trebui sa intelegi ca exista in tine un copil care are nevoie de rabdare, de toleranta, de incurajare, de dragoste, de tandrete... I le acorzi? Ti se intampla sa-i spui povesti cu balauri despre tot felul de lucruri pe care le va pierde in curand, despre cat de ghinionist este sau ce putine sanse are sa reuseasca? Se numeste pesimism si copilul din tine este trist si deprimat mult timp dupa ce aude asa ceva.


Uneori ii explici in amanunt nenumaratele reusite ale altora care lui "nu ii vor fi niciodata accesibile"? Acest comportament inseamna invidie si gelozie si pe el il face sa-si piarda increderea in sine.


Il starnesti, promitandu-i mereu noi si noi placeri - pe care e clar ca nu i le poti oferi la nesfarsit? Ii trezesti astfel pofta nemasurata care il face avid si vesnic nemultumit. Ii explici uneori ca ceilalti sunt vinovati de esecurile lui si ca ar trebui sa le dea o lectie? In felul acesta il inveti ura, iar violenta care o insoteste il umple de rani adanci. In plus, ca sa mai imbunezi un pic situatia, ii spui ca nu conteaza cate indura, tot el este centrul Universului? Orgoliul pe care i-l trezesti astfel, in mod paradoxal, ii alimenteaza complexele de inferioritate. ..


Toate aceste obiceiuri nefaste ii ranesc mult mai putin pe cei din jur decat pe cei care le practica. Daca ti se mai petrece uneori sa te comporti astfel cu tine insuti inseamna ca inca nu te iubesti suficient...


Copilul din tine are nevoie de dragostea ta. Tot restul - iubirea si aprecierea celorlalti, satisfactiile de tot felul, diferite idei si teorii metafizice - nu-l vor linisti decat pentru scurt timp. Periodic el va deschide ochii, va intelege ca nu a primit ce-i trebuie si va reincepe sa planga. Cum anume? Cuvintele aspre adresate celorlalti, reprosurile, ironia, violenta - fizica sau verbala - neindurarea, raceala sufleteasca, tristetea, neimplinirea, nerabdarea, imprastierea - toate acestea sunt semne care ii anunta pe ceilalti ca in tine exista un copil care plange. O relatie de iubire intre doua fiinte care nu stiu aproape deloc sa se iubeasca pe ele insele este ca o punte ingusta peste un abis. Fiecare dintre ei spera ca celalalt va reusi miracolul sa umple golul - sa-i ofere atat de mult incat sa-l scuteasca de necesitatea de a se descoperi si iubi pe sine. Evident, este doar o himera...


Atunci cand nu ma iubesc pe mine insumi voi avea mereu nevoie de tot mai multe dovezi de iubire de la celalalt. Daca nu mi le ofera, ma voi considera indreptatit sa ma supar. Daca mi le ofera din plin, dar eu nu simt ca merit cu adevarat atat de mult, voi gandi ca pur si simplu se insala, ca totusi este o persoana naiva, iar dragostea sa va incepe sa ma sufoce...


De fapt, nu voi reusi niciodata sa primesc de la ceilalti mai mult decat sunt capabil sa-mi ofer eu insumi.


Dimpotriva, atunci cand aducem in relatiile noastre starea de implinire pe care o trezeste veritabila iubire de sine, interactiunea se stabileste pe un cu totul alt nivel. Nu mai este vorba de acea foame de iubire care face din interactiunea cu celalalt o necesitate stringenta, dureroasa, ci de revarsarea unui preaplin. In felul acesta "a darui" si "a primi" dobandesc o alta semnificatie. Atunci cand il eliberez pe celalalt de "obligatia" de a vindeca ranile pe care mi le provoc singur prin faptul ca nu ma iubesc, ii las timp pentru a savura iubirea.


Roaga-l pe ingerul tau pazitor sa te invete


Pentru a invata sa ne iubim pe noi insine avem nevoie sa intelegem cum se raporteaza ceilalti la noi pentru a ne iubi. Problema este ca, inca de mici, am fost invatati despre iubire numai ceea ce au reusit sa ne transmita cei apropiati - care aveau ei insisi propriile limitari si rani sufletesti. Pentru a depasi aceste tipare este bine sa invatam sa ne iubim asa cum ne iubeste o fiinta foarte elevata, spre exemplu ingerul nostru pazitor.


Iata o modalitate practica: timp de o saptamana, in fiecare dimineata, il invocam mental si afectiv timp de 7 minute pe ingerul nostru pazitor si il rugam sa ne invete pe parcursul acelei zile sa ne iubim asa cum ne iubeste el. In orele care urmeaza suntem cat mai atenti la toate manifestarile noastre, asa cum facem cand cineva spune uneori ca ne iubeste, dar actiunile sale nu dovedesc asta si cautam sa intelegem care ii sunt sentimentele reale. E necesara o observare lucida si relaxata, nu pentru a vana greseli, ci pentru a patrunde in profunzime mecanismele prin care propria minte ne face sa fim lipsiti de iubire. De fiecare data cand observam ganduri sau actiuni de natura sa ne raneasca, ii marturisim cu sinceritate ingerului nostru ca nu stim inca sa ne iubim pe noi insine si reinnoim rugamintea sa ne invete el. Vom face acelasi lucru si cand vom observa ca am intrat din greseala in situatii complicate in care ceilalti par sa ne raneasca. Fara a mai cauta sa dam vina pe ei, ne vom asuma pur si simplu faptul ca situatia respectiva se datoreaza lipsei de iubire pentru noi insine si il vom ruga cat mai des pe ingerul pazitor sa fim invatati cum sa ne iubim cu adevarat.


Unul din locurile comune ale gandirii umane este ca nu meritam iubire atunci cand gresim. De aceea, cand ne simtim vinovati, ne refuzam cu si mai multa indarjire dragostea si astfel gresim mai mult, invartindu-se iar si iar in acelasi cerc. Totusi, din punct de vedere divin, lucrurile stau altfel: tocmai cel care greseste (fiul risipitor) are nevoie de mai multa iubire pentru a se putea redresa. De aceea in momentele de mare incercare, cand credem ca am gresit si asteptam sa fim pedepsiti sau ne pedepsim singuri, este necesar sa-i cerem ajutorul ingerului nostru pazitor. Il putem invoca astfel: "Iubit inger pazitor, te rog ajuta-ma sa ma iubesc exact asa cum sunt acum: trist, speriat si confuz, pentru ca stiu ca tu ma iubesti chiar si asa si vrei sa invat si eu sa acord acest gen de iubire neconditionata mie si celorlalti". Acesta este un mod matur de a iubi, singurul care ne poate duce dincolo de aparente. Daca nu suntem capabili sa ni-l acordam noua insine, este putin probabil ca vom reusi cu ceilalti.




Mai ales la inceputul acestei practici, este posibil sa fim uimiti cat de des ne purtam fara intelegere si iubire pentru noi insine. Dar daca perseveram, vom observa curand ca este tot mai usor sa sesizam din timp aceasta tendinta si apoi chiar sa o suspendam inainte de a declansa multe din obiceiurile mentale negative. Treptat se instaleaza o stare de siguranta, implinire si transparenta. In finalul acelei saptamani vom realiza o sinteza in care vom cauta sa sesizam cat mai clar diferentele care au aparut in modul de raportare la noi insine. Este posibil ca pe parcursul acestei practici sau in zilele imediat urmatoare sa se produca transformari binefacatoare si neasteptate in modul de interactiune cu ceilalti, cu persoanele foarte apropiate, dar si cu cei pe care ii intalnim in trecere. Practicata la unison in cuplu, aceasta tehnica este de natura sa armonizeze si sa aprofundeze foarte mult relatia, ajutandu-i pe cei doi sa descopere o cu totul alta perspectiva asupra iubirii.


Iubeste-te asa cum ingerul tau pazitor te iubeste


El nu-ti raneste niciodata sufletul pentru a-ti salva imaginea. El nu te indeamna sa fii descurajat - tocmai pentru ca iti cunoaste infinita comoara launtrica. Nu-ti sopteste niciodata ca esti neputincios, intrucat stie ca el - si multe legiuni de ingeri - sunt mereu gata sa vina in ajutorul celor care-l cer cu umilinta si credinta. Nu te ameninta ca nu te va mai iubi din cauza ca ai gresit; pentru el este evident ca, atat timp cat vei exista separat, vei continua sa gresesti. Si de altfel multe realizari minunate au fost obtinute "din greseala"... El nu te va privi tolerant cum perseverezi in greseala - aceasta risca sa devina o cale fara intoarcere. El nu te amageste niciodata ca meriti iubire pentru ca esti "mai presus decat altii", caci stie cu siguranta ca in aceasta lume nici macar un graunte de nisip nu ar putea sa existe fara iubirea Tatalui. 

Dovezi de iubire pe care le primesti de la tine insuti atunci cand te iubesti cu adevarat:


A face pace cu tine insuti, intr-un mod plin de luciditate si dragoste, este primul pas catre veritabila cunoastere de sine care aduce simultan la suprafata culmile cele mai sublime ale personalitatii, dar si abisurile cele mai intunecate. Daca nu te iubesti cu adevarat, nu vei avea niciodata taria sa te privesti in fata, exact asa cum esti, OM - supus greselii, tentatiilor, caderilor, dar totodata capabil sa oglindesti in inima ta maretia Totului. 
  
SURSA :  Consilierspiritual

duminică, 26 iunie 2011

Dansul



Posibilitatea de a face miscare, de a te incarca energetic, de a elibera tensiunile din corp, un bun tonus, posibilitatea de a te manifesta artistic, de a-ti exprima sufletul, de a participa la un spectacol de dans,  de a te regasi pe tine, de a te simti bine in corpul tau.


"Dansul reprezinta manifestarea vizibila a sufletului." Isadora Duncan
"Corpul spune ce nu pot spune cuvintele." Martha Graham

Simti nevoia sa dansezi?
Sa iti misti corpul fara restrictii?
Sa eliberezi din el tensiunile si sa exprimi prin el frumusetea din sufletul tau?
Corpul tau iti striga ca vrea sa danseze!


Dansul este o forma de comunicare intre sine si corp, intre sine si public. Prin miscare, fiecare isi dezvaluie personalitatea si sensibilitatea. Sufletul nostru se exprima prin intermediul corpului.


In viata de zi cu zi suntem scindati. Sufletul vrea sa zboare, corpul nu poate. Societatea ne cere anumite tipare, dar corpul nostru vrea sa fie liber. Prin dans, corpul urmeaza sufletul.


Expresivitatea corporala este data de miscari naturale si spontane care apar in momentul acordarii libertatii de expresie corpului nostru, dar si de miscari simbolice cu menirea de “a povesti”, exprima, ceea ce nu poate fi exprimat prin cuvinte. intregul corp, mainile, capul, gatul, bratele, pot sa povesteasca printr-un limbaj propriu doar lor, prin forma, dinamica, ritm, motivatie, gest.



OSHO: Compasiunea -- revarsarea înălțătoare a iubirii

sâmbătă, 25 iunie 2011

Fii un exemplu viu.Despre tine.Tot despre...Despre...

Fii un exemplu viu,

Fii un exemplu viu, insufletit, al celui mai inalt Adevar care salasluieste in tine.

Vorbeste despre tine cu smerenie, ca nu cumva cel mai inalt adevar al tau sa fie interpretat in mod gresit, ca o laudarosenie.

Vorbeste bland, ca nu cumva sa se creada ca incerci doar sa captezi atentia.

Vorbeste cu bunatate, pentru ca toti sa poata cunoaste dragostea.

Vorbeste deschis, ca nu cumva sa se creada ca ai ceva de ascuns.

Vorbeste sincer, ca sa nu fii inteles gresit.

Vorbeste adesea, astfel incat cuvantul tau sa nu fie uitat.

Vorbeste cu respect, ca nimeni să nu fie jignit.

Vorbeste cu dragoste, astfel incat fiecare silaba sa vindece.

Despre tine,

Foloseste fiecare clipa ca sa gandesti gandul cel mai inalt, sa spui cuvantul cel mai inalt, sa faci fapta cea mai inalta.

Fii o lumina asupra omenirii si nu ii face rau. Incearca sa construiesti, nu sa distrugi.


Cauta numai bunatatea. Vorbeste numai in adevar. Actioneaza numai in dragoste.

Da totul, nu pretinde nimic. 

Evita tot ce e nedemn.
 

Nu accepta inacceptabilul. Fa din fiecare moment al vietii tale o revarsare de iubire.

Imbratiseaza fiecare imprejurare, insuseste-ti fiecare vina, impartaseste fiecare bucurie, contempla fiecare mister, pune-te in pielea fiecaruia, iarta orice jignire, vindeca fiecare inima, respecta adevarul fiecărei persoane, iubeste Dumnezeul fiecarei persoane, protejeaza drepturile fiecarei persoane, pastreaza intacta demnitatea fiecarei persoane, promoveaza interesele fiecarei persoane, ingrijeste-te de nevoile fiecarei persoane, accepta ca fiecare persoana este sfanta, scoate in evidenta cele mai mari daruri ale unei persoane.

Tot despre...

...tot despre acest Loc...faptul ca nu are un Nume Specific acest Loc vrea sa va transmita ideea ca Aici gasiti Totul...despre orice, orice informatie din orice domeniu, nu este doar despre Sanatate, doar despre Religii, doar despre Plante Medicinale, doar despre Maestrii, doar despre Extraterestrii...sau doar despre Dragoste, si asa mai departe...Acest Loc este unul despre om...despre om cu toate ale sale, insa Aici toate ale omului sunt imbratisate de Existenta Marelui Arhitect al Universului...nimic fara si in afara Sa; toate ale omului sunt Scrise pentru ca omul sa vada, sa constientizeze, sa inteleaga ca intreaga lui existenta este animata de El, Dumnezeul Dumnezeilor...si mai exact, toate Cuvintele aflate, nascute si crescute in Aceasta Gradina au menirea de a darui un ajutor complet si total omului care are dorinta sincera de a-si consacra intreaga activitate-pamanteana indumnezeirii sale...de la activitatiile cele mai simple, de zi-cu-zi pana la cele mai profunde, Aici gasesti indrumarea pentru a reusi sa atingi Pacea Inimii, si tot Aici gasesti intelepciunea pentru a-ti pastra Pacea Inimii...si nu in ultimul rand, Aici gasesti Esenta Vietii Tale, care nu este altceva decat Motivatia de a Trai in si pentru Pacea Inimii...iar, Noi, Cei care Scriem, Deschidem Locul fara de Usa, prin a-ti dezvalui Primul Adevar despre Existenta ta: care este Motivatia? Singura Motivatie Reala pentru Fiinta ta, suntem noi, toti ceilalti din afara ta...daca vezi in oamenii de langa tine Motivatia ta, atunci esti cu siguranta un om Viu, un om care Traieste, un om care Vede si Aude, si nu in ultimul rand, un om care poate contribui la Zambetul acestei Planete...Oricine intelege "Motivatia" traieste in sanatate...singura sursa a Bolii si a Suferintei este neintelegrea si neasumarea "Motivatiei" Existentei...cu cat negam sau ignoram "Motivatia" ( adica pe aproapele nostru ) cu atat mai mult ne indepartam de Dumnezeu, deci de Sursa de Lumina, deci de Adevarata Hrana si Bautura, deci de Adevarata Viata, Fericire, Bucurie...deci traim o existenta departe de bucurie, deci in suferinta...Constientizati ca Singurul "Lucru" de pret si de valoare pe Pamant este acela ca NE AVEM UNII PE ALTII...Asumati-va omul, omenirea ca Parte-Din-Voi, ca o conditie a Zambetului Vostru si nu veti mai avea vreodata sentimentul ca viata nu are sens, ca viata este lipsita de sens, deoarece aveti Adevarat Motivatie de a Trai...ma aveti pe mine, va am pe voi...si doar impreuna il putem avea pe El, Tatal Nostru

Despre...

...nu are Usa acest Loc, nu e nevoie sa bati caci Totul este iti este Deschis...singura conditie este ca Inima ta sa nu aiba Usa, ca Mintea ta sa nu aiba Cheie, ca Trupul tau sa nu fie inchis... Acest Loc este pentru oameni in primul rand, pentru acel om care doreste sa-L cunoasca pe Dumnezeu si cauta Dictionarul...iar in al doilea rand, acest Loc este pentru Dumnezeu, Omul-Dumnezeu care se gaseste pe Pamant si nu intelege nimic din existenta sa...aici gasesti Cuvintele de care ai nevoie pentru a Crede ca esti Dumnezeu-Om, pentru a-ti intelege trairile launtrice, starile, si tot aici gasesti Dictionarul despre tine, omul invata despre tine, iar tu iti amintesti Cine esti...un Loc pentru om si pentru Dumnezeul-Om...diferenta o face inima ta, daca Zambesti Sublim la aceste randuri, atunci esti omul care Il cauta pe Dumnezeu, si Zambetul tau de acum sa-ti fie siguranta ca-L porti in tine deja...iar de o Lacrima iti curge la aceste randuri, tu esti Dumnezeu-Om pe Pamant, aflat aici din iubirea de oameni...

Publicat de Anahita Innana 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...