"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu

miercuri, 3 august 2011

Lucraţi mai întâi cu blândeţe, armonios, aici se află secretul unei meditaţii bune

"Aţi dori să meditaţi şi nu reuşiţi, consideraţi că este dificil.
Da, fiindcă pentru a medita trebuie să cunoşti natura lucrăriipsihice, şi mai ales să nu ceri de la creier să se concentrezeimediat asupra unui subiect determinat, altminteri agresezicelulele nervoase şi creierul se blochează. Primul lucru ce îlaveţi deci de făcut este să vă destindeţi şi să rămâneţi săspunem aşa pasivi, urmărind ca un spectator răbdător aceastăliniştire a celulelor voastre. Nu veţi reuşi desigur imediat fărăun antrenament prealabil, dar în timp vă vor fi suficiente numaicâteva secunde.Lucraţi mai întâi cu blândeţe, armonios, aici se află secretulunei meditaţii bune. Iar în momentul în care vă simţiţi sistemulnervos uşurat, încărcat (fiindcă această atitudine pasivă permitecreierului vostru să acumuleze nişte energii), vă puteţi orientagândul spre subiectul ales."


Omraam Mikhaël Aivanhov

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...