"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Sarbatoriti debutul Zilei a Saptea din Ciclul Galactic, in perioada 3-7 noiembrie 2010

Luand in considerare doar valoarea aparenta, s-ar parea ca aspectul cu care trebuie sa ne aliniem si pe care trebuie sa-l sarbatorim in zilele de 6-7 noiembrie (care urmeaza trecerii in Ziua a Saptea) il constituie o lume in care energia feminina, mintea intuitiva si emisfera Orientala vin sa predomine, intrucat ele toate vor fi legate de aceasta iluminare a emisferei cerebrale drepte.



Simt totusi ca aceste energii vor fi si o oportunitate excelenta pentru oricine doreste sa fie un co-creator impreuna cu procesul Divin de creatie, pentru a face ca aceasta echilibrare sa aiba un sens imediat in viata noastra individuala, prin desfasurarea de ceremonii care sa aiba ca tema reintoarcerea energiei feminine si intuitive in noi toti, intr-o asemenea maniera, incat ambele expresii umane sa fie percepute ca avand o valoare egala si un loc egal in civilizatia umana.

Pentru inaugurarea Zilei a Saptea din Ciclul Galactic si sfarsitul de saptamana care-i urmeaza, din 6-7 noiembrie, as dori sa incurajez fiecare fiinta umana sa ia parte la un anumit proces de echilibrare, ca sa sarbatoreasca reintoarcerea Divinului feminin in viata ei. Incurajez pe fiecare sa fie creativ in desfasurarea ceremoniilor si a proceselor, ca sa co-creeze materializarea acestei transformari in maniera cea mai constructiva si mai benefica. Aceasta nu exclude faptul ca, pentru a atinge un astfel de echilibru in noi insine si intre reprezentatii celor doua sexe, va trebui sa realizam o serioasa lucrare spirituala interioara si procese de iertare, ca sa lasam in urma paradigma dominanta din trecut.


Vom descoperi tot mai mult ca, in prezent, va trebui sa co-cream cu totii transformarile ce se apropie si ca acestea nu se vor petrece in mod automat. Consider totodata ca ni se va solicita din ce in ce mai mult sa transpunem in viata noastra, procesul transformativ si ceremoniile si nu doar sa ne asteptam ca ele sa aiba loc in lumea exterioara. Fac apel la toti co-creatorii planului cosmic sa participe in zilele de 6-7 noiembrie la crearea unui fundament echilibrat, care sa ne sustina. 


Mai multe puteti citi aici:


Sarbatoriti Debutul Zilei a Saptea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...