"Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!"

Lao Tzu

luni, 11 octombrie 2010

LINIŞTE ŞI NEMIŞCARE

Sursa: Eckhart Tolle - Linistea care vorbeste

**********


**********

Când pierzi contactul cu liniştea interioară, pierzi contactul cu tine însuţi.
Când pierzi contactul cu tine, te pierzi în lume.

**********

Simţământul cel mai adânc al sinelui, a ceea ce eşti, este de neseparat de linişte. Acesta este „eu sunt” care este mai adânc decât numele şi forma.

**********

Liniştea este natura ta esenţială. Ce este liniştea? Spaţiul interior sau conştiinţa în care cuvintele de pe acestă pagină sunt percepute şi devin gânduri.
Fără această conştiinţă nu ar fi nici o percepţie, nici un gând, nici lumea!

**********

Tu eşti acea conştiinţă, deghizată în persoană.
Echivalentul zgomotului exterior este zgomotul interior al gândirii.
Echivalentul liniştii exterioare este liniştea interioară.
Ori de câte ori este linişte în jurul tău – ascult-o. Asta înseamnă să o observi. Acordă-i
atenţie. Ascultarea liniştii trezeşte în tine dimensiunea tăcerii din tine însuţi, pentru că numai
în nemişcare poţi fi conştient de linişte.

**********


**********

Observă că, atunci când iei aminte de liniştea din jurul tău, tu nu gândeşti. Eşti conştient, dar nu gândeşti!

**********

Când devii conştient de linişte, imediat apare acea stare de linişte interioară alertă. Eşti prezent. Ai păşit în afara miilor de ani de condiţionare umană colectivă.

**********

Priveşte un copac, o floare, o plantă. Lasă conştiinţa ta să se odihnească pe ele. Cât de
liniştite sunt, cât de adânc înrădăcinate în Fiinţă.
Permite naturii să te înveţe ce înseamnă liniştea!

**********

Când priveşti un copac şi îi percepi liniştea, eşti şi tu liniştit. Te conectezi cu el pe un nivel foarte profund. Simţi că eşti una cu tot ce percepi tu în şi prin această stare de linişte. Să simţi că eşti una cu toate lucrurile înseamnă iubire.

**********

Tăcerea te ajută, dar nu ai nevoie de ea ca să găseşti liniştea. Chiar atunci când este gălăgie, poţi fi conştient de liniştea dedesubtul zgomotului, de spaţiul în care apare zgomotul.
Acesta este spaţiul interior de pură conştiinţă, conştiinţa însuşi!

**********

Poţi deveni conştient şi de conştiinţă ca un fundal al tuturor percepţiilor tale senzoriale, al gândirii tale. Să devii conştiient de conştiinţă înseamnă creşterea liniştii interioare!

**********


**********

Orice zgomot deranjant poate fi la fel de folositor ca şi liniştea.
Cum? Coborându-ţi rezistenţa ta interioară la zgomot, dându-i posibilitatea să existe aşa cum e şi această acceptare te poartă pe tărâmul păcii interioare, care este liniştea.

**********

Ori de câte ori accepţi în profunzime acest moment aşa cum este – fără a da importanţă ce formă are – tu eşti liniştit, eşti în pace.

**********

Fii atent la spaţiul gol – golul dintre două gânduri, spaţiul scurt, tăcut dintre cuvintele unei conversaţii, dintre notele unui pian sau flaut sau spaţiul dintre inspir şi expir.
Atunci când acorzi atenţie acestor goluri, conştiinţa că există „ceva” – devine conştiinţă pur şi simplu. Dimensiunea fără formă a conştiinţei pure creşte din tine şi înlocuieşte identificarea ta cu forma ta!

**********

Adevărata inteligenţă funcţionează în linişte. Creativitatea şi soluţiile la probleme se află în linişte.

**********


**********

Este liniştea, doar absenţa zgomotului şi a conţinutului? Nu, este inteligenţa însăşi –conştiinţa care se află la baza oricărei forme care ia naştere. Şi cum ar putea fi ea separată de ceea ce eşti tu? Forma despre care tu crezi că eşti a provenit din ea şi este susţinută de ea.

**********

Este esenţa tuturor galaxiilor şi a firelor de iarbă, florilor, copacilor, păsărilor şi a tuturor celorlalte forme.

**********

Liniştea sau tăcerea este singurul lucru în această lume care nu are nici o formă! Dar nu este de fapt un obiect şi nu aparţine acestei lumi.

**********

Când priviţi un copac sau o fiinţă umană în linişte, cine priveşte? Ceva mai profund decât o persoană. Conştiinţa îşi priveşte creaţia.

**********

În Biblie se spune că Dumnezeu a creat lumea şi a văzut că este bine.
Adică, aşa se vede când o priveşti în linişte fără gânduri.

**********

Ai nevoie de mai multă cunoaştere? Va fi lumea salvată de mai multe informaţii sau de computere mai rapide, de o analizare intelectuală şi ştiinţifică?
Nu cumva omenirea are acum nevoie, mai ales de înţelepciune?

**********

Dar ce este înţelepciunea şi unde poate fi găsită? Înţelepciunea vine odată cu capacitatea de a fi liniştit, tăcut.
Priveşte doar şi ascultă. Nu este nevoie să faci mai mult. Dacă eşti tăcut, liniştit, priveşti şi
asculţi se activează inteligenţa non-conceptuală în interiorul tău.
Şi lasă tăcerea să ordoneze cuvintele şi acţiunile tale.


**********

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...